Despre Wing Tsun

Wing Tsun Kuen

      Wing Tsun-ul este un stil chinezesc, care prin tehnicile sale de luptă de contact oferă şanse şi persoanelor cu un fizic mai slab împotriva unui adversar mai puternic. Conţine tehnici care oferă eficienţă maximă într-o luptă reală prin simplicitate și dinamică.

     O caracteristică importantă a stilului este teoria simultaneității. Tehnicile de atac şi de apărare se efectuează simultan pentru a economisi timp şi pentru a opri atacul adversarului înainte ca situația să iasă de sub control. În timpul unei lupte, întotdeauna ne poziționăm faţă-n faţă cu adversarul astfel putem folosi ambele mâini cu eficienţă echivalentă şi în același timp eliminând părțile oarbe (părți ale corpului care sunt greu de apărat, ex: spatele).  

     În Wing Tsun atacul se axează pe părţile sensibile ale corpului care nu pot fi antrenate (ochi, nas, gât, testicule, ureche etc.) deoarece cu efort minim se produce daună maximă. Tehnicile se efectuează fluent și simultan, fără oprire, astfel adversarul este forţat în defensivă. La contraatac ne folosim de forţa adversarului. Conducând acea forţă și adăugând forța noastră reușim să reducem efortul depus și creștem puterea atacului nostru.


Tehnicile sunt destul de simple, nu necesită flexibilitate sau acrobaţii.


Tipuri de atac folosite în Wing Tsun:

- lovituri de pumn (lovituri drepte, uppercut-uri, croşee)

- lovituri de palmă (dreaptă, culcată, întoarsă)

- lovituri de cot (dreaptă, de sus în jos, oblică)

- lovituri cu degetele (special în ochi)

- lovituri de picior (drepte, culcate, răsucite, genunchi etc.)

Loviturile de picior sunt joase (maxim până la înălţimea stomacului) pentru dinamică și stabilitate.


În Wing Tsun există și luptă la sol care dacă se poate este bine de evitat, deoarece într-o luptă cu mai mulți adversari șansele de a scăpa nevătămat scad foarte mult.

 

a. Poziția:

     Este una înaltă, stabilă şi flexibilă. Practicantul Wing Tsun este întotdeauna faţă în faţă cu adversarul,

având mâinile poziționate pe linia de mijloc (dintre practicant si adversar) pentru a se putea apăra și ataca cu ambele mâini simultan şi pentru a evita crearea unor părţi oarbe, care vor fi uşor de atacat de către adversar.

       Poziția picioarelor diferă în funcție de situație. În Wing Tsun avem 2 tipuri de poziții ale picioarelor:

- poziția de bază (degetele picioarelor sunt rotite spre interior, baza picioarelor formând un triunghi echilateral, greutatea lăsată jos existând o tensiune constantă în picioare).

- poziția de luptă (picioarele sunt poziționate pe linia de mijloc, greutatea este pe piciorul din spate, tălpile sunt paralele, bazinul rotit spre adversar și piciorul din față este liber pentru atac si apărare, protejând piciorul din spate).

 

b. Tehnica mâinilor:

     Ideea de bază este că „o lovitură nu este lovitură”, ceea ce înseamna că nu vrem să consumăm o cantitate mare de energie pentru a opri adversarul cu o singură lovitură puternică. Mai eficient este atacul continuu deoarece adversarul va fi forțat în defensivă şi nu va putea contraataca. Pentru executarea acestuia practicantul Wing Tsun aplică regula simultaneităţii: atacul şi apărarea sunt executate în acelaşi timp pentru a învinge adversarul în cel mai scurt timp cu efort minim depus.

     Luptătorul Wing Tsun neutralizează defensiva adversarului ca şi apa. Apa ocolește obiectele tari și rigide dar trece cu ușurință prin obiectele moi. Dacă adversarul lasă „gaură” în defensiva sa atunci ne vom folosi de aceste greșeli să atacăm rapid și eficient,  iar dacă adversarul foloseşte o apărare rigidă, bazată pe forţă atunci vom ocoli defensiva sa.

     Tehnicile în Wing Tsun se bazează pe eficienţă ceea ce înseamnă că nu există mişcări pregătitoare, atacul se execută rapid şi unde „doare”. În timpul apărării luptătorul Wing Tsun aplică teoria forţei: forţa nu trebuie blocată ci condusă în altă direcţie. Astfel un luptător cu un fizic mai slab poate învinge un luptător mai puternic.

 

c. Tehnica picioarelor:

     Tehnicile de picior ale sistemului Wing Tsun sunt unice. Mulţi consideră că Wing Tsun-ul foloseşte puţine tehnici de picior, dar se înşeală. Loviturile sunt joase (maxim până la înălţimea stomacului) pentru că nu toți practicanții au flexibilitatea necesară pentru a-și ridica piciorul la înălțime mare sau pur și simplu nu le permite îmbrăcămintea (exemplu într-o pereche de pantaloni strâmţi) și din acest motiv ar fi dificil ca loviturile să fie înalte.

 

     Atacurile sunt dinamice. Practicantul Wing Tsun nu se opreşte niciodată, se mişcă şi atacă în continuu astfel nu lasă adversarului posibilitatea de a contraataca. Tehnicile sunt executate în funcţie de situaţie şi nu într-o anumită ordine. Astfel nu contează cu ce atac vine adversarul, practicantul Wing Tsun va fi pregătit mereu. Tehnicile învăţate pot fi folosite cu eficienţă în orice situaţie adaptându-le la aceasta.

     Wing Tsun-ul nu este sport ci este o artă marţială. Nu există reguli de luptă și nu există nici competiţii. Într-o situaţie de luptă poate fi folosit orice pentru a supravieţui. Tehnicile Wing Tsun sunt eficiente și nu conţin tehnici moarte (care nu pot fi folosite într-o luptă reală).

     Wing Tsun-ul conţine 3 forme cu mâna liberă: una pentru începători (Siu Nim Tau), una pentru avansaţi (Chum Kiu) şi una pentru maeştrii (Biu Tze).

     Pe lângă formele cu mâna liberă conține și forme din păpușa de lemn (Muk Yan Chong, Saam Sing Chong și Mui Fa Chong), tehnici cu bastonul lung (Look Dim Boon Kwun – 260cm) și tehnici cu cuțite duble cantoneze (Bart Cham Dao).

     Aşadar Wing Tsun-ul este un sistem de luptă bazat pe logică și eficiență. Wing Tsun-ul a fost creat astfel încât oricine, indiferent de vârstă şi sex, îl poate învăţa și folosi cu ușurință.