Despre Wing Tsun
Kung fu înseamnă arta concentrării sau în alt sens: muncă grea.
Wing Tsun-ul este un sistem de luptă chinezesc, care prin tehnicile sale de luptă de aproape oferă şanse şi pentru cei slabi într-o luptă liberă.Conţine puţine tehnici dar acestea pot fi folosite cu eficienţă în orice situaţie. Aceste tehnici sunt simple şi rapide: în timpul apărării sunt flexibile iar în timpul atacului sunt dinamice. Atacul şi apărarea se execută simultan astfel adversarul nu poate să îşi desfăşoare atacul.
În timpul luptei suntem întotdeauna faţă-n faţă cu adversarul astfel putem folosi ambii mâini cu eficienţă echivalentă (acest lucru este extrem de important în cazul tehnicilor simultane) şi adversarul nu poate să ne atace partea oarbă (parte a corpului, care este greu de apărat, de exemplu spatele sau ceafa). Atacurile de obicei de desfăşoară pe linie dreaptă respectând regula: “Între două puncte cea mai mică distanţă este dată de o dreaptă”. În Wing Tsun de multe ori se atacă părţi sensibile ale corpului (ochi, nas, gât, testicule) pentru că de multe ori numai aşa putem să ne apărăm. Efectuăm tehnicile în continuu, fară oprire astfel adversarul este forţat la o apărare continuă. Pentru contraatac ne folosim şi de forţa adversarului conducând acea forţă în altă direcţie pentru ca să putem contraataca cu o forţă mai mare.

În Wing Tsun nu sunt lovituri înalte de picior, deci nu este nevoie de flexibilitate acrobatică pentru a le învăţa şi efectua. Loviturile de picior sunt joase şi ţintele lor sunt părţile sensibile ale corpului. Poziţia de bază este relativ strâmtă dar centrul de greutate este jos pentru stabilitate şi paşi rapizi în timpul luptei.
O parte importantă a Wing Tsun-ului este Chi Kung-ul, o serie de exerciţii pentru îmbunătățirea concentrării energiei interioare. Împreună cu formele Wing Tsun prin aceste exerciţii luptătorul poate sa se antreneze eficient pentru o luptă şi poate pune bazele unei vieţi lungi şi sănătoase. Astfel nu este necesar ca discipolul să îşi frângă corpul pentru a avea rezultate, este destul să practice formele şi Chi Kung-ul.
![]()

Realizat de
Stoc Digital Studio SRL



